Cum vor putea călători moldovenii care deţin cele două certificate de vaccinare anti-COVID din diferite ţări
Moldovenii care deţin două certificate de vaccinare împotriva COVID-19 vor putea călători în spaţiul european fără obstacole. Vorbim despre cei cărora prima doză le-a fost administrată peste hotare, iar rapelul, în Moldova. Anunțul a fost făcut de epidemiologul Agenţiei pentru Sănătate Publică, Alexei Ceban.
"Persoana dată îşi asumă din start responsabilitatea pentru aceste două certificate. Nu văd o problemă mare pentru Poliţia de frontieră din cadrul oricărui altui stat de a verifica două certificate pentru că ambele sunt în limba engleză, ambele pot fi validate.", a comunicat epidemiologul ANSP, Alexei Ceban.
Alexei Ceban îi îndeamnă pe moldovenii care vor să călătorească, să solicite informaţii de la ambasada Republicii Moldova din ţara de destinaţie, dacă sunt acceptate certificatele de imunizare emise la noi.
"Uniunea Europeană spre exemplu la moment încă nu recunoaşte certificatele de vaccinare cu un alt tip de vaccin, care nu a fost autorizat de urgenţă de Agenţia Europeană a Medicamentului. Suntem în aşteptarea autorizării a vaccinului Sputnik-V, este în proces de autorizare.", a afirmat epidemiologul ANSP, Alexei Ceban.
Alexei Ceban a menționat că, în câteva săptămâni, persoanele vaccinate vor putea descărca certificatul de imunizare în format digital.
Până în prezent, peste 250 de mii de moldoveni și-au administrat ambele doze de vaccin.