Cum vor vota persoanele cu simptome de COVID-19, contacte și cele aflate în autoizolare (DOC)
Persoanele care se vor veni la vot cu simptome ale infecţiei respiratorii acute (temperatura mai mare de 37 de grade Celsius, tuse, respiraţie îngreunată etc.) până la ora 15.00, nu vor fi admise în incinta secţiei de votare, dar vor fi înscrise în lista pentru votare la domiciliu. O decizie în acest sens a fost adoptată, marți 13 octombrie, de către Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică.
Totodată, pentru persoanele cu manifestări clinice de boală, dar care s-au apropiat la secţia de votare după ora 15.00, se vor crea condiţii de votare prin asigurarea cu mască, mănuşi, trecerea prioritară până la cabina de vot, şi contactul minim cu persoanele aflate în secţia de votare. După plecarea persoanei suspecte, va fi efectuat procesul de dezinfecţie a tuturor suprafeţelor cu care a contactat persoana, înainte ca altă persoană să contacteze cu ele.
Acestor alegători li se va recomanda să se autoizoleze şi să informeze telefonic medicul de familie, iar la necesitate să solicite 112.
Totodată, alegătorii care sse află în autoizolare (pentru tratament la domiciliu, persoane contacte, persoane revenite de peste hotare din zona roşie şi cei care manifestă simptome ale infecţiei respiratorii acute) îşi vor putea exercita dreptul la vot la locul aflării, prin depunerea unei cereri la biroul electoral al secţiei de votare unde îşi are înregistrarea la domiciliu/reşedinţă alegătorul.
Cererile pot fi depuse în scris sau în formă verbală, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18:00 a zilei precedente votării. In ziua votării, cererile pot fi făcute până la ora 15:00.”
Potrivit deciziei CNESP, accesul în secţia de votare în orele votării 08.00-21.00 se va permite, indiferent de starea de sănătate, doar pentru alegătorii, care se vor prezenta la secţiile de votare din afara ţării şi cele pentru alegătorii cu domiciliul din stânga Nistrului.