Cumnatul regelui Spaniei, condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare, pentru corupţie şi fraudă
Cumnatul regelui Spaniei, Inaki Urdangarin, va merge la închisoare. Anunţul a fost făcut astăzi de Curtea Supremă, care a decis că soţul infantei Cristina trebuie să se prezinte singur la închisoare, în cel mult cinci zile, după ce ieri a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni de închisoare, pentru corupţie şi fraudă, scrie digi24.ro.
Cumnatul regelui Spaniei mai are o cale de atac, la Curtea Constituţională. Avocaţii lui sperau ca instanţa să-l lase în libertate până la epuizarea acestei proceduri, dar judecătorii au decis ca Urdangarin să înceapă executarea pedepsei.
Inaki Urdangarin a fost acuzat că a deturnat bani publici, printr-o fundaţie pe care o conducea. Prejudiciul în acest caz ar depăşi 6 milioane de euro.
În acelaşi caz a fost anchetată şi soţia ducelui de Palma şi soră a regelui Felipe al VI-lea. Ea a fost bănuită că şi-a ajutat soţul să comită aceste fapte, dar a fost achitată din lipsă de dovezi.