Cumpărăturile online devin tot mai populare în Moldova
Cumpărăturile online devin tot mai populare în Republica Moldova. Cele mai solicitate mărfuri sunt telefoanele mobile, îmbrăcămintea, computerele şi aparatele electrocasnice. Vânzătorii spun că, de regulă, oamenii apelează la serviciile magazinelor online, pentru că astfel economisesc timp şi bani.
Produsele cumpărate prin internet sunt cu până la 30 la sută mai ieftine decât în magazinele obişnuite. Asta pentru că, spun vânzătorii de pe net, magazinele online suportă cheltuieli financiare mai mici. Sergiu Labunin cumpără de pe internet a doua oară şi spune că este mulţumit, atât de preţ, cât şi de calitatea serviciului.
Produsele cumpărate online pot fi livrate oriunde pe teritoriul ţării, dar pentru asta cumpărătorii trebuie să achite o taxă suplimentară. În capitală, tariful de livrare ajunge la 30 de lei. Vânzătorii spun că primesc zilnic până la 20 de comenzi.
Oamenii au păreri împărţite despre serviciul de vânzări online.
Anul trecut, magazinele online din Republica Moldova au încasat mai mult de 30 de milioane de lei din vânzarea mărfurilor, ceea ce constituie cu 15 la sută mai mult decât în 2009.