CUMPLIT. Motivul pentru care un bărbat a hotărât să-şi pună capăt zilelor într-un mod groaznic
Un bărbat din județul Argeș, România, a ales o metodă cumplită de a-și pune capăt zilelor. După spusele martorilor, la mijloc a fost un scandal dintre doi locuitori a satului Rucăr, care au avut mai multe dispute pe marginea turmei de ovine ce se afla în grija tânărului cioban la o stână din Sătic, Valea Largă.
Amenințat, acesta a ales să se sinucidă. Potrivit martorilor, bărbatul a legat o funie de un măgar şi în celălalt capăt a făcut un laţ pe care şi l-a pus în jurul gâtului. În momentul în care animalul a luat-o la fugă, tânărul şi-a găsit sfârşitul, scrie realitatea.net.
Incidentul s-a produs în apropierea stânei la care lucra bărbatul, în calitate cioban.
"Cadavrul a fost transportat la laboratorul de medicină legală din Câmpulung Muscel, pentru efectuarea necropsiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Județean Argeș.
Pe cadavru nu au fost observate alte urme de violență, cu excepția celor specifice spânzurării și a unor leziuni superficiale provocate prin târâre.
- Caz ŞOCANT la Criuleni. Un bătrân s-a sinucis din cauza bătăilor primite de la fiul său
- GEST tulburător. Un student de la Institutul Militar din Tiraspol s-a sinucis
- NU MAI ESTE ÎN VIAŢĂ! Cum a fost găsită studenta căutată de toată ţara
- MOTIVUL pentru care bucătarul-șef al celui mai bun restaurant din lume S-A SINUCIS
- O persoană s-a sinucis după ce l-a auzit. Sunetul ciudat pe care nimeni nu îl poate explica (VIDEO)
- CAZ TERIFIANT! Un bărbat şi-a incendiat soţia şi fetiţa de câteva luni, după care s-a sinucis