Cunoştinţe pe bani: Şef de catedră prins cu mită pentru o teză de master VIDEO
Un şef de catedră din cadrul Universităţii Tehnice din Moldova a fost reţinut de ofiţerii Centrului Anticorupţie, fiind suspectat de corupere pasivă. Bănuitul a solicitat de la o masterandă 700 de euro pentru susţinerea tezei de masterat.
Acesta a fost prins în flagrant, în incinta UTM, în momentul în care primea 300 de euro, din partea tinerei. În schimb, profesorul trebuia să o ajute la perfectarea şi susţinere tezei. Banii erau ascunşi în buzunarul hainei profesorului şi au fost predaţi benevol angajaţilor CCCEC.
Anterior, fiind deja în vizorul oamenilor legii, această persoană a primit încă 400 de euro.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal. Bănuitul riscă până la 10 ani de închisoare şi o amendă în valoare de până la 60.000 de lei.
- Amendă record în Rusia: 10 milioane de dolari pentru mită
- 1.700 de euro pentru o licenţă în construcţii
- Ginecolog reţinut pentru mită: A cerut 4.000 lei pentru o operaţie
- Poliţist prins cu mită în valoare de 6.000 de lei
- Şefa Policlinicii Stomatologice Republicane, prinsă cu mită de 60.000 lei, va rămâne în arest încă 15 zile