Cupa Africii pe Naţiuni din 2017 va fi GĂZDUITĂ de Gabon
Embed:
Este oficial! Ediţia următoare a Cupei Africii pe Naţiuni va avea loc în Gabon. Decizia a fost luată de Confederaţia Africană de Fotbal în cadrul şedinţei Comitetului Executiv.
Gabon a fost numită ţara gazdă în defavoarea Algeriei şi Ghanei, naţiuni care au luptat pentru desfăşurarea turneului final din 2017. Anul trecut, Libia s-a retras din cursa pentru organizarea competiţiei din cauza conflictului civil care s-a declanşat în această ţară. În 2012, Gabon a organizat pentru prima dată Cupa Africii pe Naţiuni alături de Guineea Ecuatorială.
Ultima a găzduit turneul final şi din acest an după ce Maroc a refuzat să desfăşoare turneul din cauza virusului Ebola.