Cupa Africii pe Naţiuni: Nigeria ar putea juca în finală fără jucătorii de bază Victor Moses şi Emenike
Africa este în aşteptarea marei finale. În ultimul act al Cupei Africii pe Naţiuni se întâlnesc dubla campioană continentală, Nigeria, şi Burkina Faso, care a ajuns pentru prima dată în finala turneului.
Favorita la câştigarea trofeului, Nigeria ar putea să joace în finală fără doi jucători de bază. Victor Moses, de la Chelsea, şi Emenike, de la Spartak Moscova, rămân în continuare accidentaţi.
"Da, este o problemă! Dar vom decide în ziua meciului dacă Emenike şi Moses vor putea juca", a declarat antrenorul Stephen Kechi.
De partea cealaltă, Burkina Faso are parte doar de veşti bune. Atacantul Jonathan Pitroipa va avea drept de joc în ultimul act, chiar dacă a văzut roşu în semifinale. Decizia a fost luată de organizatori, după ce eliminarea lui Pitroipa a fost calificată drept greşeală de arbitraj. În plus, la echipa antrenată de Paul Put a revenit Alain Traore, care s-a accidentat în ultimul meci din grupe.
Din lotul celor de la Burkina Faso face parte şi jucătorul Sheriff-ului, Benjamin Balima. Acesta a apărut în primul 11 într-un singur meci jucat la turneu, cu Zambia, dar a fost schimbat la pauză. Nigeria şi Burkina Faso s-au întâlnit şi în grupe. În primul său meci jucat la turneu, cele două echipe au remizat, scor 1-1.