Cupa Mondială 2018: David De Gea, confirmat în poartă şi la meciul Spaniei cu Iran
FOTO: publika.md
Portarul spaniol David De Gea, autorul unei gafe în meciul cu Portugalia (3-3) de la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, este susţinut în continuare de selecţionerul Fernando Hierro, care îl va menţine titular şi în meciul cu Iran, programat miercuri în Grupa B a competiţiei, scrie agerpres.ro.
Portarul lui Manchester United a scăpat printre mâini mingea şutată de Cristiano Ronaldo la al doilea gol al Portugaliei, iar apoi a fost prost poziţionat la lovitura liberă executată de acelaşi Ronaldo în finalul meciului, care a stabilit rezultatul final, 3-3.
''Avem deplină încredere în el. Ştiu foarte bine din experienţă că fotbaliştii au nevoie să simtă încredere, nu doar în momentele bune, a declarat Hierro la conferinţa de presă de luni de la Krasnodar. A avut momente dificile, dar poate trece peste totul în timp. Portarii au o psihologie specială şi uneori principiul acţiune-reacţiune nu este suficient. De Gea are nevoie de timp şi de oxigen. Toţi jucătorii au nevoie de încredere şi asta voi face, le voi da încredere''.
La Manchester United, De Gea a apărat impecabil şi a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei în sezonul trecut. Dar la naţională, la ultimele patru meciuri, portarul a gafat la trei dintre ele, cu Portugalia (CM 2018), Elveţia şi Argentina, meciuri amicale.

- În Mexico City 363 de oameni s-au aliniat în forma unui tricou al naţionalei ţării lor
- Serbia a pășit cu dreptul la actuala ediție a Cupei Mondiale
- Pentru prima dată în ultimul secol, un membru al familiei imperiale din Japonia vizitează Rusia
- O firmă a creat un produs special pentru Cupa Mondială. Despre ce este vorba (VIDEO)