Cupa Mondială 2018: Felipe Baloy, căpitanul Panama, se retrage după partida cu Tunisia
Felipe Baloy, fundaşul şi căpitanul selecţionatei Panama, a confirmat că va pune capăt carierei sale după partida cu Tunisia, ultima din faza grupelor Cupei Mondiale de fotbal 2018, competiţie la care panamezii au participat în premieră, scrie agerpres.ro
Baloy, în vârstă de 37 ani, actualul jucător al echipei CSD Muncipal din Guatemala, a apărat timp de 18 ani culorile naţionalei Panama, pentru care a evoluat în peste 100 de meciuri.
El se va retrage din fotbal cu onoarea de fi fost jucătorul care a marcat primul gol al reprezentativei ţării sale la un Campionat Mondial, duminică, în faţa puternicei echipe a Angliei (scor 1-6).
"Nu ştiu dacă voi juca împotriva Tunisiei, însă cu siguranţă aceasta va fi ultima mea partidă alături de selecţionată", a declarat Baloy, care a mai evoluat în cursul carierei sale în campionatele Braziliei şi Columbiei.
Felipe Baloy doreşte să rămână în lumea fotbalului şi după retragere. "Voi lua o pauză şi mă voi gândi. Am câteva proiecte, cursuri, pe masă, pentru a fi antrenor sau conducător şi asta este ceea ce trebuie să fac acum, să mă pregătesc pentru ceva de genul acesta", a declarat căpitanul Panama la ultima conferinţă de presă alături de selecţionata centroamericană.
- Cupa Mondială 2018: FIFA a amendat Federaţia daneză pentru incidentele de la meciul cu Australia
- Cupa Mondială 2018: Jefferson Farfan, spitalizat după şi-a pierdut cunoştinţa în timpul unui antrenament
- Cupa Mondială 2018: Fundaşul Mats Hummels, apt pentru confruntarea dintre Germania şi Coreea de Sud