Curaj sau nebunie curată: Un minor a furat dintr-o judecătorie
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ajuns pe banca acuzaţilor fiind învinuit de comiterea a şapte furturi. Acesta este acuzat de Procuratura din Briceni că, în 2011, a pătruns în saloanele a două automobile, din care a sustras 300 dolari şi peste 17 mii lei.
Mai mult, potrivit oamenilor legii, minorul, profitând de faptul că nu este observat de nimeni, a pătruns şi într-un birou de serviciu din Judecătoria Briceni, de unde a sustras dintr-o geantă 900 lei.
Peste un timp, acesta a furat, din trei birouri ale spitalului raional, bani şi bunuri în valoare de aproximativ 5 mii lei din genţile personalului şi ale pacienţilor. Băiatul nu s-a astâmpărat şi a mai furat dintr-un restaurant bani şi bunuri în valoare de peste 7 mii lei.
Părinţii minorului sunt divorţaţi, mama sa fiind peste hotare. Băiatul locuia periodic la sora sa mai mare şi la o mătuşă. Iar banii sustraşi îi cheltuia pentru distracţii.
Cauza penală a fost transmisă în instanţa de judecată.
Social