Curăţenia de primăvară, în toi. Oamenii, îndemnaţi să participe la acţiune pentru a scăpa Chişinăul de mizerie (FOTOREPORT)
Primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, face apel la mobilizare, pentru a scăpa Chişinăul de mizerie. Ieri, edilul a mers în inspecţie pe strada Munceşti, din sectorul Botanica, unde lucrările de salubrizare sunt în toi. Până de Paşti, muncitorii spun că se vor strădui ca oraşul să fie curat lună.
În procesul de salubrizare a oraşului sunt implicaţi zeci de muncitori de la direcţiile Spaţii Verzi, Locativ Comunală, dar şi de la Întreprinderea Municipală Exdrupo. Zilele acestea ei urmează să evacueze tot gunoiul de pe strada Munceşti.
Muncitorii spun că nepăsarea oamenilor este o povară mai grea decât munca care o fac zilnic:
"Este gunoi, tare mult, am făcut în partea ceea pe Munceşti şi venim de acolo înapoi şi acolo iar este la loc".
"Ei nu fac nimic, noi măturăm. Sub gard murdărie, strângem de acolo, iar omul iese şi spune că rău mătur, să mătur lângă portă la el".
Ruslan Codreanu i-a îndemnat pe toţi locuitorii Capitalei şi pe agenţii economici să dea o mână de ajutor muncitorilor. Codreanu a precizat că agenţii economici care nu vor salubriza în zona adiacentă clădirilor pe care le gestionează, riscă amenzi între 900 şi nouă mii de lei.
"Vrem să facem şi un apel la oameni să fie mai conştienţi atunci când aruncă pungile de gunoi de pe geamurile maşinilor şi doi să facem un apel la oameni să vină să ajute municipiul", a precizat primarul interimar al Capitalei.
Două doamne au spus că fac ordine în fiecare zi în faţa frizeriei în care activează şi asta pentru că le pasă de oraşul în care trăiesc şi muncesc:
"Adunăm frunzele şi le ducem la tomberoane, iarna, două femei firave adunăm toată zăpada".
"Dacă este polei, dăm cu sare, apoi adunăm totul într-o grămadă ca să se topească. Avem copaci aici, aşa că sunt ba frunze, ba altceva. Strângem totul singure".
Potrivit edilului interimar, sâmbătă, toţi cei care vor să vină sunt aşteptaţi la o amplă campanie de salubrizare a râului Bîc. Acţiunea va fi organizată cu ocazia zilei Mondiale a Apei, sărbătorită anual în data de 22 martie.
- S-AU MOBILIZAT PENTRU SAT. Locuitorii din Cotiujenii Mari au cumpărat o autospecială pentru deszăpezirea drumurilor
- PARC SALUBRIZAT LA ANENII NOI: Acţiunea a avut loc la iniţiativa lui Alexandru Jizdan
- Primăvara iubeşte curăţenia: Un grup de volunatari din Capitală curăţă un parc din sectorul Botanica al Capitalei