Curățenie generală la penitenciarul Pruncul. Deținuții au muncit cot la cot cu angajații închisorii
Zi de curățenie generală la Penitenciarul nr. 9 din comuna Pruncul, municipiul Chișinău. Mai mulți deținuți și angajați au efectuat lucrări de salubrizare și amenajare a teritoriului instituției.
Imaginilie în care aceștia fac curățenie în teren au fost postate pe pagina de facebook a închisorii.
De dimineață, bărbații au săpat, au defrișat copacii și au strâns gunoiul.
Potrivit reprezentanților instituției penitenciare, la acțiune au participat doar persoanele care își ispăşesc pedeapsa de închisoare de tip deschis. Aceștia susţin că astfel de activități sunt organizate sistematic, încât educarea prin muncă are un efect benefic asupra deținuților și îi ajută să se reintegreze în societate.
La Penitenciarul nr. 9 de la Pruncul își ispășesc pedeapsa 496 de persoane, dintre care 35 sunt deținuți în regim deschis.