Curăţenie în Partidul Democrat. Patru membri au fost excluşi prin vot unanim (VIDEO)
Patru membri ai Partidului Democrat din Moldova au fost excluşi din formaţiune. Este vorba despre Dmitri Constantinov, Zahar Mitul, Ilia Uzun și Topal Ivan. Anunţul a fost făcut de prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc. Potrivit lui, decizia de excludere a celor patru a fost votată unanim.
"Este vorba despre patru reprezentanţii ai partidului care au participat la referendumul ilegal din Găgăuzia. Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt două: am avut nenumărate întâlniri cu ei şi le-am explicat despre pericolul referendumului, însă ei oricum au participat la plebiscit. Cel de al doilea motiv este că au încălcat disciplina de partid", a menţionat Plahotniuc.
Preşedintele PD, Marian Lupu, a declarat că au fost excluşi din partid deputaţii Adunării Populare din Găgăuzia, care au votat în detrimentul statalităţii. "Este o decizie pe care am discutat-o la Biroul permanent. Este vorba de loialitatea pentru statul de drept şi respectul legii. Sunt patru persoane care au votat în pofida acestei acţiuni. Fiecare partid are democraţie internă şi disciplină. Niciodată fracţiunea PD nu a avut majoritate în Adunarea Popolară. Mai puţini, mai siguri, mai eficienţi", a spus Lupu.
Deputaţii găgăuzi excluşi din rândul democraţilor nu au fost de găsit pentru a comenta decizia.
Tot astăzi, deputatul democrat Valeriu Guma şi-a depus mandatul de deputat şi s-a retras din Partidul Democrat. Decizia este legată de condamnarea sa în România, pe care o consideră nedreaptă.
Publika.md aminteşte că, referedumurile din Găgăuzia, organizate pe 2 februarie, au fost declarate ilegale de Judecătoria de la Comrat, iar Procuratura Generală a deschis trei dosare penale pe faptul organizării acestora. Şi autorităţile de la Chişinău au condamnat în mai multe rânduri acţiunile din Autonomia Găgăuză.