"Imbecil", "cretin", "idiot", "debil", "retardat" – sunt cuvinte pe care le folosim foarte des ca sinonime, majoritatea dicţionarelor atestă acest lucru, dar, din punct de vedere medical, nu este aşa, scrie rador.ro.

În anii ’60, aceşti termeni reprezentau în psihologie gradaţii diferite pentru coeficientul de inteligenţă (IQ) al individului diagnosticat cu o deficienţă mintală. Astfel, idiotul este persoana cu cel mai scăzut nivel de inteligenţă, imbecilul se situează pe o poziţie medie iar debilul este cel mai inteligent dintre aceştia trei.

Mai exact, persoanele cu un IQ cuprins între 0 şi 25 erau numite "idioţi", cei cu IQ între 26-50 – "imbecili", iar cei cu IQ de la 51 la 70 – "debili".

"Cretinii" sunt persoanele a căror inteligenţă scăzută este cauzată de afecţiuni ale glandei tiroide, în general de hipotiroidism.

În prezent, din cauza conotaţiilor peiorative pe care le-au căpătat în timp, termenii au fost înlocuiţi în lumea medicală cu descrieri precum "retard uşor", "retard moderat", "retard sever" şi "retard profund".

În afară de testele IQ, astăzi sunt folosiţi şi alţi indicatori atunci când se face diagnosticarea unei deficienţe mintale.

"Retard” provine din latinescul retardare care înseamnă "a încetini, a amâna, a ţine pe loc". Prima consemnare medicală a termenului a avut loc în anul 1895.

Primul test IQ a fost creat de psihologii francezi Alfred Binet şi Theodore Simon în 1911. Copiii erau puşi să numere monede sau să arate cu degetul anumite obiecte.

Înainte ca sindromul Down să fie numit astfel, persoanele bolnave erau numite "idioţi mongoloizi" iar boala în sine – "mongolism", din cauza asemănării trăsăturilor faciale cu rasa respectivă.