Cursa aeriană Chişinău-Timişoara va fi anulată. Care este motivul
Cursa aeriană Chişinău-Timişoara va fi anulată. Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor din România, Răzvan Cuc.
Demnitarul a cerut companiei de stat Tarom să renunţe la mai multe curse din cauza pierderilor înregistrate.
Potrivit oficialului, unele avioane zburau chiar şi cu 10 pasageri la bord. Astfel, nu vor mai fi operate, în mare parte, zboruri interne, dar şi curse internaţionale, cum ar fi: Sibiu-Stuttgart, Sibiu-München, Paris-Cluj sau Paris-Timişoara.
Din cauza managementului defectuos, în 2018 întreprinderea a avut pierderi de 133 de milioane de lei româneşti, iar în primele două luni ale acestui an, deja s-au acumulat pagube de 47 de milioane.
Directorul general al companiei aeriene a anunţat joi că şi-a încheiat mandatul după o perioadă de un an şi patru luni. Cursa Chişinău-Timişoara a fost lansată în septembrie anul trecut, iar zborurile erau operate de trei ori pe săptămînă, în zilele de miercuri, vineri şi duminică.