Cursă cu animale, într-o staţiune de schi. Întrecerea a fost câştigată de o raţă
O staţiune de schi din China s-a transformat pentru o zi în menajerie. Pisici, câini, iepuri şi chiar o raţă s-au întrecut pe o pârtie din provincia Henan. Animalele de companie au fost ghidate pe zăpadă de către proprietarii lor, care s-au aventurat în competiţia inedită.
Competiţia inedită a adunat 40 de concurenţi, mulţi dintre care nu sunt deloc obişnuiţi cu gerul sau zăpada. Un exemplu este şi un peştişor de aur, care din păcate a fost exclus din competiţie. Cursa a fost câştigată de o raţă care şi-a folosit aripile pentru a trece prima de linia de sosire.
Locul doi i-a revenit unei ţestoase. Exact ca într-o fabulă grecească din antichitate, broasca a întrecut iepurele, care a ajuns abia al treilea. Toate animalele, echipate fie cu schiuri, fie urcate pe sănii sau snowboarduri, au fost însoţite de proprietarii lor.
"Abia aştept să mai fie organizate astfel de evenimente. Sunt doar câteva activităţi desfăşurate împreună cu animalele, iar eu îmi doresc să vin cu acestea pentru a ne distra", a spus o femeie.
Nu toţi au privit evenimentul cu ochi buni. Activiştii care luptă împotriva cruzimii faţă de animale cer interzicerea competiţiei. Organizatorii dimpotrivă au planuri grandioase şi speră să atragă şi mai mulţi participanţi anul viitor.