Cursă de cai la Ceadîr-Lunga! Finalul NEAŞTEPTAT al întrecerii i-a UIMIT pe spectatori (FOTOREPORT)
Sfântul Gheorghe a fost sărbătorit în stil specific în Găgăuzia. Aici au fost organizate tradiţionalele curse de cai. La evenimentul numit "Hederlez", care marchează începutul sezonului agricol, au fost prezente autorităţile din autonomie, dar şi ambasadori străini acreditaţi în Moldova.
În Găgăuzia, caii au fost în centrul atenţiei. Animalele au fost pregătite intens pentru acest eveniment.
"Ne-am pregătit foarte mult, două luni şi jumătate, dar e pentru prima dată pe hipodrom şi mai avem de lucru", a spus participantul Nicolae Popa.
"Calul este cumpărat de la o fermă din Ceadîr-Lunga. L-am antrenat mult. De mult timp mă ocup cu caii. Particip la toate competiţiile", susţine un alt participant Veaceslav Prisăcaru.
"Calul are trei ani. L-am antrenat doar câteva zile înainte de competiţie. Nu am avut o pregătire foarte bună, dar sper că anul viitor vom obţine un rezultat mai bun", a spus şi participantul Nicolae Cebotari.
Cele mai aşteptate au fost cursele pentru premiul başcanului, iar învingătorul a fost răsplătit cu bani şi cu un covor tradiţional. Nu toţi au reusit să ajungă însă la finiş.
Din păcate, un călăreţ care mai avea doar câţiva metri până la finiş s-a dezichilibrat şi a căzut de pe cal. Ghinionul e şi mai mare având în vedere că acesta conducea cu detaşare cursa faţă de concurenţii săi.
Competiţia a adunat pe hipodrom sute de curioşi:
"Ziua Sfântului Gheorghe este cea mai importantă sărbătoare pentru găgăuzi".
"Este o sărbătoare frumoasă. Are tradiţii de secole. În această zi, strămoşii noştri scoteau la păscut animalele, care erau pe atunci singura sursă de existenţă", spune un bărbat.
"Tradiţiile din Găzăuzia sunt foarte frumoase. ''Hederlez'' este sărbătoarea când totul reînvie, când ne facem planuri pentru tot restul anului. Ne dorim să avem roadă bună, copiii să aibă rezultate bune la şcoală, iar semenii noştri să fie sănătoşi şi fericiţi", a menţionat başcanul Găgăuziei, Irina Vlah.
La eveniment au fost prezenţi şi ambasadorii Turciei şi Federaţiei Ruse. Farid Muhametşin a decis chiar să participe şi el la competiţia la pocnit din bici.
În acest an, evenimentul a ajuns la ce ade a 20-a ediţie.