Cursă de coşmar: Un taximetrist din Chişinău a fost bătut şi jefuit de doi clienţi
Un taximetrist din capitală a avut o noapte de coşmar. El susţine că a fost agresat fizic şi jefuit de doi clienţi. Suspecţii au fost reţinuţi de poliţie şi s-a dovedit a fi doi tineri de 17 şi respectiv, 18 ani. Incidentul s-a produs în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, însă a fost anunţat astăzi de Ministerul Afacerilor Interne.
Şoferul, de 61 de ani, locuitor al oraşelului Codru, a declarat la audieri că a luat doi tineri din capitală până în satul Porumbeni, Criuleni. Ajunşi la destinaţie, tinerii au declarat că au nevoie de încă o deplasare până în satul Molovata Veche, Dubăsari. În apropierea de Măgdăceşti, a fost agresat de cei doi tineri.
Tinerii i-ar fi sustras şi banii pe care îi avea şi l-au urcat pe bancheta din spate, iar unul dintre ei a urcat la volanul mașinei model Dacia Logan şi a continuat calea spre Dubăsari.
În apropiere de Criuleni, taximetristul a reușit să scape din mâinile celui de-al doilea suspect, care îl ținea imobilizat. Evadând, bărbatul a alertat poliţia. Tinerii, însă, au abandonat automobilul, deplasându-se într-o direcţie necunoscută.
În scurt timp, suspecţii au fost reţinuţi. Pe acest caz au fost deshise trei dosare penale pentru răpirea unei persoane, jaf şi răpirea mijlocului de transport.