Cursă directă de zbor Chișinău-Atena?! Discuția pe care a avut-o Maia Sandu cu premierul Kyriakos Mitsotákis
Începând cu anul 2024 am putea avea o cursă directă de zbor Chișinău-Atena. Subiectul a fost discutat de șeful statului, Maia Sandu, cu premierul Kyriakos Mitsotákis, la Atena, acolo unde președintele țării a participat la reuniunea șefilor de stat și de guvern din sud-estul Europei și Balcanii de vest.
"În cadrul discuției, am convenit să facem tot posibilul pentru a deschide o cursă directă de zbor între capitalele noastre, la începutul anului viitor", a menționat Maia Sandu.
În cadrul evenimentului de la Atena, cei doi oficiali au discutat și despre cooperarea economică și atragerea investițiilor elene, inclusiv în contextul procesului de reconstrucție a orașelor din sudul Ucrainei.
Maia Sandu a precizat că Republica Moldova este interesată de o colaborare și mai strânsă în mai multe domenii cu Republica Elenă, inclusiv în cel energetic.
Totodată, șefa statului a apreciat decizia autorităților elene de a deschide o ambasadă la Chișinău și l-a invitat pe prim-ministrul Mitsotakis să viziteze Moldova.
„Nu în ultimul rând, le-am mulțumit partenerilor greci pentru că susțin aderarea Moldovei la UE. Discuția organizată ieri de premierul elen cu țările din Balcanii de vest, Ucraina, și țara noastră - state care aspiră să devină membre ale UE, este un semnal pozitiv că avem prieteni puternici în Uniunea Europeană care ne sunt alături în parcursul nostru european”, a conchis Maia Sandu.