Cursă dramataică în Formula 1! Daniel Ricciardo a câştigat Marele Premiu al Ungariei
Daniel Ricciardo a câştigat Marele Premiu al Ungariei după un final tensionat în care i-a depăşit pe Fernando Alonso şi Lewis Hamilton. Nico Rosberg s-a clasat doar pe locul patru, chiar dacă a fost primul pe grila de start.
Cursa de la Hungaroring din acest an a fost una dintre cele mai spectaculoase din istorie.
Plecat din pole-position, Nico Rosberg a avut un start excelent şi şi-a construit un avans de aproape 10 secunde în faţa lui Valtteri Bottas, care a trecut de Sebastian Vettel în primul tur, în timp ce Fernando Alonso a urcat pe locul patru în faţa lui Jenson Button şi Daniel Ricciardo.
Înainte de ultimele 13 tururi, pe primele trei poziţii erau Alonso, Hamilton şi Ricciardo.
Ultimul a fost cel mai rapid dintre cei trei şi a reuşit să-l depăşească pe Hamilton, pentru ca în scurt timp să treacă şi de Alonso la capătul liniei de start-sosire. Pilotul echipei Red Bull Racing a obţinut astfel a doua victorie din acest sezon. Ricciardo a fost urmat de Alonso şi Hamilton.
Campionul Mondial în exerciţiu, Vettel s-a mulţumit cu locul şapte. Chiar dacă a încheiat cursa din Ungaria pe locul patru, Nico Rosberg a rămas lider în clasamentul general, având 202 de puncte. Germanul este urmat de Lewis Hamilton şi Daniel Ricciardo. În clasamentul constructorilor primul loc este ocupat de Mercedes.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc pe 24 august, în Belgia.