Cursul valutar pentru 10 noiembrie
Bursele europene, americane şi ruseşti au înregistrat căderi după anunţarea demisiei iminente a premierului italian Silvio Berlusconi. Potrivit Băncii Naţionale a Moldovei, cursul monedei euro în raport cu leul moldovenesc s-a diminuat cu 16 bani şi a ajuns la nivelul de 15 lei şi 82 de bani. Dolarul american a pierdut şi el din greutate şi costă, azi, cu un ban mai puţin decât ieri, respectiv, 11 lei şi 60 de bani.
Leul românesc a coborât cu 4 bani, până la preţul de 3 lei şi 63 de bani. Cursul hrivnei ucrainene a rămas la un leu şi 44 de bani. Rubla rusească s-a ieftinit cu un ban şi costă 37 de bani.
Ratele oficiale de schimb valutar:
Euro: 15,82 lei
Dolarul: 11,60 lei
Leul românesc: 3,63 lei
Hrivna ucraineană: 1,44 lei
Rubla rusească: 0,37 lei