Curtea Constituțională a suspendat Legea prin care Guvernul și-a asumat responsabilitatea. Declarația premierului Chicu
Curtea Constituțională a suspendat Legea privind măsurile instituite în perioada de urgenţă, ca urmare a pandemiei de COVID-19, prin care Guvernul și-a asumat răspundere în fața Parlamentului. Hotărârea a fost emisă în urma sesizării depuse de deputatul PPDA, Dinu Plîngău.
"Prin această suspendare, Guvernul nu poate, nu are dreptul să achite 2.775 de lei ajutorul de șomaj. Guvernul nu poate achita un venit minim lunar garantat care a fost majorat de la 1.107 la 1.300. Guvernul nu poate achita pentru copii 975, sumă care a fost majorată. Guvernul nu poate restitui agenților economici care plătesc salariul pe martie nu poate restitui acele 45% din fondul de salariu", a declarat premierul, Ion Chicu.
Premierul Ion Chicu a declarat că, cel mai probabil, va convoca ședința Comisiei Situații Excepționale care va lua mai multe decizii ca urmare a hotărârii Curţii Constituţionale.
"Acesta este rezultatul acțiunilor iresponsabile populiste ale politicienilor care au promovat suspendarea legii respective. Voi convoca colegii mei, membrii Guvernului ca să discutăm cum acționăm în situația respectivă. Nu este exclus că va trebui să convocăm Comisia Situații Excepționale. Vom lua decizii radicale", a comunicat premierul, Ion Chicu.
"Declaraţiile lui Ion Chicu sunt nişte declaraţii mincinoase, absolut iresponsabile, care instigă societatea noastră la ură. Prin asemenea declaraţii el încearcă să ascundă propria sa incompetenţă. Fie el nu a citit prevederile constituţionale, fie prin asemenea declaraţii el încearcă să ascundă ca a avut intenţia să faciliteze anumite grupuri economice", a afirmat deputatul PPDA, Dinu Plîngău.
În hotărârea emisă de Curtea Constituțională se precizează că Legea a fost suspendată până la soluţionarea în fond a cauzei, adică până luni. Președintele Curții Constituţionale, Vladimir Țurcan, nu a răspuns la telefon pentru a explica de ce Curtea a suspendat întreaga Lege și nu doar trei prevederi ale acesteia, așa cum a cerut autorul sesizării, deputatul Platformei DA, Dinu Plângău. Mai exact, parlamentarul PPDA a contestat modificarea cuantumului taxelor pentru extragerea mineralelor utile, a taxei pentru folosirea subsolului și a cotelor taxelor pentru extragerea resurselor naturale, modificarea Codului fiscal prin oferirea facilităților la restituirea accizelor pentru magazinele duty-free în sensul intrării în țară, dar și prevederea care se referă la interzicerea expunerii vizibile a produselor din tutun pentru fumat şi a produselor conexe în spaţiile comerciale accesibile publicului.
Amintim că la începutul acestei săptămâni PAS, PPDA, Partidul "Șor", grupul PRO MOLDOVA, dar și deputatul independent Alexandru Oleinic au depus sesizări la Curtea Constituţională prin care au cerut anularea unor prevederi din Legea privind asumarea răspunderii de către Guvern, care, potrivit lor favorizează interesele unor agenţi economici şi nu au nicio legătură cu pandemia provocată de COVID-19.