Curtea Constituţională din România decide soarta lui Traian Băsescu
Curtea Constituţională din România urmează să se expună, astăzi, asupra validării referendumului cu privire la demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Decizia urmează să fie luată cu o majoritate de două treimi, mai exact cu votul a cel puţin şase din cei nouă judecători ai Curţii.
După o aşteptare de aproape două luni, Înalta instanţă din România ar putea pune capăt crizei politice, prin luarea unei decizii în legătură cu referendumul de demitere a şefului statului, desfăşurat pe 29 iulie. Dezbaterile au loc după ce judecătorii români au decis schimbarea termenului stabilit iniţial pentru 31 august, în urma unei solicitări venite din partea lui Traian Băsescu. Ultimul şi-a motivat cererea prin instabilitatea politică din ţară şi impactul negativ al acesteia asupra economiei.
Pe 3 august, cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale de la Bucureşti au decis că înainte să dea un verdict în privinţa referendumului, să analizeze toate listele electorale.
Ieri, presa de peste Prut a scris că, peste trei milioane de români, care nu ar fi trebuit să figureze în listele electorale folosite la referendum, s-au regăsit în ele. Unii dintre aceştia sunt persoane decedate, iar o altă mare parte aveau actele expirate. Astfel, numărul total al românilor care ar fi trebuit să se prezinte la vot, pe 29 iulie, urma să fie de 15,5 milioane de persoane şi nu de 18 milioane cum s-a calculat la plebiscit. Dacă judecătorii români vor lua în considerare aceste liste, cvorumul de 50 la sută plus unu de alegători prezenţi la vot va fi atins, iar şeful statului va fi demis.
Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie de către Parlament, la începutul lunii iulie. În prezent, interimatul este asigurat de Crin Antonescu.
Externe