Curtea Constituţională din România judecă astăzi sesizările cu privire la pachetul de măsuri de austeritate. Dacă vor fi declarate neconstituţionale, scăderile de salarii şi pensii nu se vor mai aplica.
Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a primit mai multe contestaţii ale pachetului de măsuri de austeritate.
Sesizările au venit din partea partidelor de opoziţie, dar şi din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Programul economic vizează reducerea cheltuielilor bugetare şi scăderea salariilor şi a pensiilor, eliminarea pensiilor speciale şi a privilegiilor din sistemul public de pensii.
Imediat după angajarea răspunderii pe masurile de austeritate din sistemul bugetar, PSD a depus în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Boc, respinsă după opt ore de dezbateri.