Curtea Constituţională: Membrii Guvernului, incluşi pe listele electorale, sunt obligaţi să-şi suspende activitatea pe durata campaniei
Curtea Constituţională a decis că suspendarea din funcţie a membrilor Guvernului în cazul prezenţei lor pe listele electorale este constituţională. Magistraţii au examinat astfel o sesizare a Guvernului, care a contestat la Curte un articol din Codul Electoral care îi obligă pe miniştri şi viceminiştri să renunţe la funcţii dacă sunt candidaţi la alegeri.
Hotărârea Curţii este definitivă şi irevocabilă. Totuşi, judecătorii atestă unele lacune în Codul Electoral şi anume în privinţa utilizării resurselor administrative de către membrii Guvernului în perioada electorală. În acest, sens Curtea va înainta o adresare Parlamentului, prin care va atenţiona deputaţii despre această imperfecţiune a legislaţiei. Prin urmare, viitorul Legislativ urmează să stabilească în detalii ce înseamnă utilizarea resurselor administrative.
Reprezentantul Guvernului la Curte susţine că suspendarea din funcţie a miniştrilor împiedică activitatea Guvernului şi în acest sens trebuie găsită o soluţie în Parlament. Pe de altă parte, reprezentantul Parlamentului la Curte spune că miniştrii trebuie să renunţe la fotolii în campania electorală.