Preşedintele Igor Dodon şi-a depăşit atribuţiile. Concluzia aparţine Curţii Constituţionale, care a răspuns sesizării din partea Guvernului, ca urmare a refuzului şefului statului de a accepta candidatura pentru funcţia de ministru al Apărării.

Potrivit magistraţilor, preşedintele este obligat să numească miniştrii desemnaţi de Guvern, iar refuzul repetat al acestuia poate fi considerat drept incapacitate de exercitare a obligațiunilor constituţionale. În acest caz, poate fi anunţat interimatul temporar al funcţiei de preşedinte.

Conform deciziei, şeful statului are dreptul să verifice candidatul propus, însă nu are dreptul de veto în numirea sa.

Declanşarea blocajului instituţional a fost însoţită de multiplele declaraţii ale preşedintelui emise personal sau prin intermediul anturajului său, care denotă intenţia acestuia de a bloca toate instituţiile în privinţa cărora exercită competenţe partajate, inclusiv intenţia de a refuza promulgarea legilor în cazul votate repetate de către Parlament, refuzul numirii judecătorilor şi a miniştrilor, precum şi lipsa de respect faţă de Constituţie, Curtea Constituţională şi hotărârile acesteia.

Potrivit Curţii Constituţionale, prin declaraţiile enumerate mai sus, preşedintele exercită presiuni asupra CC pe care curtea le califică ca tentative de intimidare.

Curtea Constituţională a constatat că voinţa politică a preşedintelui nu poate constitui o sursă de blocaj instituţional pe de o parte, şi nu poate anula competenţele premierului în cadrul procedurii de co-decizie în cadrul procedurilor de remaniere guvernamentală. 

Curtea Constituţională a constat că preşedintele are dreptul să verifice candidatura candidatului propus de prim-ministru pentru funcţie, însă nu are dreptul veto faţă de propunerea prim-ministrului. 

Curtea Constituţională reiterează că în cadrul sistemelor parlamentare, şeful statului joacă rolul unui arbitru sau a unei puteri netre, fiind detaşat de partidele politice. Chiar dacă nimeni nu poate impiedica şeful statului să aibă opiniile şi simpatiile sale politice, mandatul pe care îl exercită este limitat.

Prin urmare, în arhitectura constituţională a Republicii Moldova, preşedintele trebuie să aibă un rol neutru, de arbitru şi să nu fie un jucător politic. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi în avizul Comisiei de la Veneţia.

În cazul formării guvernului, există un raport tripartit între prim-ministrul desemnat, Parlament şi preşedinte şi proceduri specifice investirii Guvernului. [...] Remanierea guvernamentală nu presupune exercitarea competenţelor parlamentare, întrucât modificările intervenite în componenţa lui se petrec în interiorul puterii executive. Fiecare membru al Guvernului răspunde individual faţă de primul-ministru. Parlamentul nu se poate opune revocării unui membru al Guvernului, însă poate iniţia moţiunea de cenzură împotriva acestuia dacă şi-a pierdut încrederea.

Simetric, şeful statului nu are nicio competenţă constituţională în privinţa schimbării componenţei Guvernului. 

Puterea reală de decizie în ceea ce priveşte revocarea sau numirea unui membru al Guvernului aparţine exclusiv primului-ministru. Doar prim-ministrul poate avea o decizie în acest sens şi, deşi Constituţia vorbeşte despre propunerea de revocare sau de numire adresată şefului statului, acesta din urmă nu o poate refuza.

În consecinţă, numirea sau revocarea repetată a unei candidaturi este un act formal care autentifică voinţa prim-ministrului de a face modificări în componenţa guvernamentală.

Curtea Constituţională a hotărât că:

1. Refuzul preşedintelui de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie incapacitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile în cauză şi justifică interimatul funcţiei care se asigură în ordine de preşedintele Parlamentului sau de primul ministru pentru exercitarea acestor obligaţii constituţionale ale preşedintelui.

2. Instituirea intermatului funcţiei cauzat de refuzul deliberativ de a executa o obligaţie constituţională şi circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de preşedinte urmează a fi constatate în fiecare caz aparte de către Curtea Constituţională în conformitate cu competenţa atribuită acesteia. 

PUBLIKA.MD aminteşte că Guvernul a sesizat Curtea Constituţională privind interpretarea articolului 98  alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova, în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către Prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării în cazul în care Președintele Republicii Moldova refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.

Anterior, Curtea Constituțională  s-a expus parțial asupra acestei probleme, dar nu în măsura excluderii oricărei interpretări ambigue.

Astfel, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 23 martie 1999 specifică că exercitarea atribuției de numire a Guvernului de către Președintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament, este obligatorie și nu depinde de voința Președintelui țării.

Președintele nu poate refuza numirea Guvernului, ea trebuie să fie conformă exigențelor ce rezultă din votul de încredere acordat de Parlament.

Totodată, Curtea a concluzionat că Președintele Republicii Moldova nu este în drept să refuze numirea Guvernului, chiar dacă nu este de acord cu componența nominală a acestuia.

Neexecutarea atribuțiilor constituționale de către Președintele țării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separației și colaborării puterilor în stat stipulat de art. 6 din Constituție.