Curtea de Apel a decis: Andrei Baştovoi se va afla în arest la domiciliu
Curtea de Apel Chişinău a dispus, astăzi, arestul la domiciliu pentru fostul vicepreşedinte „Ascom-Group”, Andrei Baştovoi. Instanţa a anulat, astfel, decizia Judecătoriei Buiucani prin care mandatul de arestare a fost prelungit până pe şase septembrie.
Tot astăzi, Curtea a decis că şi Valentin Baştovoi va fi anchetat în libertate. Acesta, însă, nu va putea părăsi ţara. De asemenea, avocaţii celor doi învinuiţi au expediat deja o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care acuză organele de anchetă de încălcarea procedurii de urmărire penală.
Andrei Baştovoi şi fiul său, Valentin, sunt acuzaţi că ar fi prejudiciat compania „Ascom-Group” cu peste 184 de mii de dolari. Cei doi au declarat în repetate rânduri că sunt nevinovați, iar Anatol Stati a refuzat să comenteze scandalul.
Menționăm că Fostul vicepreşedinte al companiei „Ascom-Group” şi fiul său au atacat Moldova la CEDO. Avocaţii lor au expediat, ieri, o cerere la Curtea Europeană prin care acuză organele de anchetă de încălcarea procedurii de urmărire penală.