Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă contestația depusă de Marina Tauber împotriva deciziei CEC
Curtea de Apel (CA) Chișinău a declarat inadmisibilă contestația depusă de concurenta electorală Marina Tauber, desemnată de Partidul Politic „Șor” la funcția de primar al municipiului Bălți, referitor la anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind excluderea sa din cursa electorală. Demersul a fost depus la CA Chișinău de către Tauber ieri după-amiază.
Candidatul Partidului Șor a relatat că hotărârea CEC este una „nefondată”.
Amintim că în seara de 1 decembrie, CEC a solicitat Judecătoriei Bălți anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber, desemnat de Partidul „ŞOR” la funcția de primar al municipiului Bălți.
CITEȘTE și: Marina Tauber a contestat la Curtea de Apel Chișinău decizia CEC privind excluderea sa din cursa electorală
CITEȘTE și: Dosarul Marinei Tauber a fost transmis de urgență Curții de Apel Bălți
CITEȘTE și: Curtea de Apel Bălți a respins strămutarea dosarului Marinei Tauber