Curtea de Apel Chişinău l-a eliberat pe Nicolae Vicol din arestul de la domiciliu
Directorul suspendat din funcţie al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol, a fost eliberat din arestul de la domiciliu. Nicolae Vicol se va afla în libertate în perioada anchetării.
Această decizie a fost luată de Curtea de Apel Chişinău.
Totodată, Nicolae Vicol are interdicţia de a părăsi municipiul Chişinău. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către procurorul anticorupţie Lilian Rudei.
Publika.md aminteşte că, pe 27 martie, Judecătoria Buiucani a decis ca Nicolae Vicol să fie în arest la domiciliu timp de 25 de zile.
Publika.md aminteşte că Nicolae Vicol a fost reţinut pe 15 februarie, de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie. El este bănuit de corupere pasivă, abuz în serviciu şi interceptarea ilegală a telefoanelor subalternilor săi.
Nicolae Vicol a respins toate acuzaţiile, spunând că este victima unor răfuieli politice.
Pe 18 februarie curent, au fost făcute publice şi o serie de interceptări telefonice ale lui Nicolae Vicol. În înregistrările audio, Vicol ar discuta cu vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, preşedintele CEC, Iurie Ciocan, şi alţi funcţionari de stat. Procuratura Generală a intentat un dosar penal pe marginea acestui caz.