Curtea de Conturi: În 2010, Moldova a ratat peste 20 de milioane de euro pentru reparaţia drumurilor
Moldova a ratat peste 20 de milioane de euro pentru reparaţia drumurilor, în 2010. Finanţarea a fost pierdută pentru că autorităţile nu au desemnat antreprenori, care să se ocupe cu reparaţia drumurilor. Potrivit Curţii de Conturi, banii au fost retraşi de BERD şi Banca Mondială.
Tergiversarea de către Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” a procesului de desemnare a câștigătorilor licitației de achiziționare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor a condus la anularea de către creditorii externi (Banca Mondială, BERD) a unei tranșe în valoare de 20,3 mil euro.
Astfel, din 57 de km de drumuri ce urmau să fie reabilitaţi în 2010, au fost reparaţi numai 14 km.
De asemenea, auditorii Curţii denotă că, deși autoritățile publice centrale responsabile de implementarea acestui proiect au obținut anumite rezultate, valorificarea fondurilor externe predestinate implementării acestuia înregistrează un nivel scăzut.
Membrii Curţii de Conturi sunt nemulţumiţi de activitatea administraţiei de stat a drumurilor şi spun că pentru neregulile depistate cineva trebuie să plătescă şi să răspundă conform legii.
Curtea de Conturi a prezentat, astăzi, concluziile cu privire la modul în care au fost gestionaţi banii publici la Ministerul Transporturilor în 2010. În cadrul şedinţei, a fost analizat şi raportul de formare şi utilizare a mijloacelor fondului rutier.
Fondul rutier a fost dublat, în ultimii doi ani şi a ajuns la un miliard de lei. Totuşi, autorităţile spun că ar fi nevoie de sume de 20 de ori mai mari, pentru ca drumurile naţionale să fie întreţinute la modul corespunzător.
Până în prezent, angajaţii Curţii de Conturi au depistat mai multe nereguli în utilizarea banilor publici la mai multe instituţii de stat. Printre acestea se numără Ministerul Agriculturii, Întreprinderea de Stat "Calea Ferată", Primăria Bălţi, mai multe instituţii de învăţământ şi Întreptrinderea de Stat "Registru".
- Urechean: Moldovenii au pierdut 130 de milioane de lei VEZI DE CE
- Curtea de Conturi a depistat nereguli financiare la opt colegii din ţară
- Nereguli la Registru: 18 milioane de lei cheltuiţi pentru majorări ilegale la salarii şi transport
- Curtea de Conturi va examina raportul de audit al Ministerului Transporturilor