Curtea Supremă de Justiţie a decis: Pantelei Sandulache este dator statului
Membrul PLDM şi fostul preşedinte al asociaţiei Parlamentul 90, Pantelei Sandulache, este dator statului cu 399 de mii de euro. Asta după ce astăzi Curtea Supremă de Justiţiei a luat decizia ca suma prejudiciului cerută de Sandulache să fie echivalentă cu 1 mie de euro, şi nu 400 de mii, aşa cum hotărâse anterior Curtea de Apel Chişinău. Sandulache solicitase aceşti bani pentru nerespectarea termenului rezonabil de examinare a dosarului său.
La începutul acestui an, Curtea de Apel Chişinău a obligat statul să-i achite lui Pantelei Sandulache un prejudiciu moral şi material în valoare de 400 de mii de euro. Ministerul Finanţelor putea să conteste această decizie, dar nu a făcut-o. Hotărârea curţii a fost atacată însă, la Curtea Supremă de Justiţie de către procurori. Sandulache totuşi a reuşit să-şi ridice banii, iar după decizia de astăzi a Curţii el este obligat să întoarcă statului 399 de mii de euro.
"Ştiu că decizia a fost executată, dar se va stabili ulterior când anume. Instanţa a admis cererea de întoarcere a executării, iar aceste momente vor fi investigate", a menţionat procurorul Oleg Gavriliţă.
Am încercat să aflăm de la ministrul Finanţelor, când Sandulache a reuşit să-şi ridice banii. Veaceslav Negruţă a declarat că data exactă a transferului o va anunţa abia mâine. Dacă banii au ajuns în contul lui Pantelei Sandulache după data de doi martie 2012, atunci când procurorii au făcut recurs la CSJ, atunci decizia ministerului Finanţelor în acest sens va fi una ilegală.
În 2002, pe numele lui Sandulache au fost intentate două dosare penale, examinarea cărora a durat ani de zile. În final, liberal-democratul a fost achitat, iar în 2011 el a acţionat în judecată statul, solicitând prejudicii de peste două milioane de euro.