Curtea vânătorească la Anenii Noi. Peste o sută de vânători și-au pus armele în cui și s-au întrecut la gătit
Peste o sută de vânători și-au pus armele în cui și s-au întrecut la gătit. Aceștia s-au dat întâlnire în pădurea din satul Berezchi, raionul Anenii Noi, unde au preparat friptură, ciorbă, pește și porc la grătar. De asemenea, ei au amenajat cea mai originală curte vânătorească și au participat la diverse competiții sportive. Cei mai buni și iscusiți au fost premiați.
Vasile Urâta este vânător de mai bine de 20 de ani.
- E o plăcere mare. Vânătorul nu iese să ia pradă. Vânătorul iese ca să primească o satisfacție și să vadă cum zboară pasărea aceea și cum merge animalul acela.
- Ce preferați mai des să vânați?
- Fazan, iepure, prepeliți. Nu, cel mai mult e la porc, a spus vânătorul, Vasile Urâta.
Cei mai mulţi vânători spun că această pasiune se transmite din tată în fiu.
"Străbunii mei, tată, fiu și feciorii mei, acuma toți sunt vânători. Este o vorbă, ninge sau plouă, ziua trece. Așa și la noi vânatul, în orice timp, vânatul e vânat".
Vânatul este o îndeletnicire atractivă şi pentru unele femei.
"Am crescut în Vladivostok. Toţi din familia mea sunt pescari și vânători. Acolo practicam vânatul pentru a ne întreține, nu pentru hobby. Sentimentul vânatului a renăscut în mine, de aceea vreau să particip la acest concurs", a afirmat vânătorul, Elena Tachii.
La sărbătoare fiecare echipă a pregătit bucate după rețete speciale.
"Noi azi de ziua vânătorului, gătim un porc și un berbec. Porcul este de casă și este marinat cu speții naturale. E tot natural și e pregătit ca acasă".
Cei care au pregătit cele mai gustoase bucate și au avut cea mai amenajată curte vânătorească a fost colectivul de vânători din Cobusca Veche.
"Sunt mândru de colectiv de colectivul meu. Mă bucur de colectiv. Suntem uniți și împreună totul am făcut. Noi nu vânăm pentru carne. Vânăm pentru odihnă, pentru sport. De a crește animalele, de a le da iarna mâncare, de a păzi noaptea de la braconaj. Vânatul ne face prieteni cu multe colective", a comunicat președintele colectivului de vânători, Cobușca Veche, Ion Begal.
Vânătorii şi-au demonstrat şi forţa.
Potrivit președintelui Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Anenii Noi, această îndeletnicire nu este pentru fiecare.
"Pentru a promova cultura vânătorului, etica vânătorului. Pentru a-i promova în societate, fiindcă vânătorii nu sunt oamenii care distrug natura sau aduc pagube naturii, dar sunt oamenii care protejează", a menţionat președintele ST Vânătorilor și Pescarilor, Anenii Noi, Leonid Morari.
Sărbătoarea Vânătorului a fost organizată pentru a opta oară. În raionul Anenii Noi sunt peste 450 de vânători.