Cutremur în centrul Greciei. 5,2 magnitudine a avut seismul
Un cutremur cu magnitudinea 5,2 s-a produs vineri dimineaţă în Evia, a doua insulă ca mărime din Grecia. Seismul a fost înregistrat la puţin timp după ora locală 08:30 la o adâncime de 15 kilometri, în timp ce epicentrul a fost localizat pe insula Evia, la aproximativ 90 de kilometri nord de capitala ţării, Atena, a precizat Institutul de Geodinamică din cadrul Observatorului Naţional din Atena.
Insula Evia se află în largul zonei centrale a Greciei continentale, iar seismul a fost resimţit în întreaga regiune, inclusiv la Atena şi pe alte insule din Marea Egee.
"Până acum nu avem informaţii despre eventuale victime", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de pompieri din Grecia, Giannis Artopoios, pentru postul de ştiri Skai TV, citat Digi24.ro.
Potrivit sursei citate, Fanis Spanos, guvernatorul adjunct al provinciei Grecia Centrală, a spus că au fost înregistrate avarii minore la nivelul unor case din sate aflate în regiunea situată la sud de micul oraş portuar Mandoudi, precum şi câteva mici alunecări de teren. Unele dintre şcolile locale au fost închise ca măsură de precauţie.