Cutremur puternic în Chile. Seismul a fost resimţit până la graniţa cu Peru şi Bolivia
Un seism cu magnitudinea 6,2 a afectat joi două zone din nordul statului Chile, însă nu au fost raportate victime, pagube materiale şi nici risc de tsunami, a anunţat Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă din Chile (Onemi), citat de AFP.
Cutremurul s-a produs la ora locală 19:21 (22:21 GMT), la 38 kilometri sud de localitatea Camina, în regiunea Tarapaca, şi la aproximativ 1.800 kilometri nord de capitala ţării, Santiago de Chile, scrie antena3.ro.
Epicentrul seismului - resimţit şi în regiunea Arica şi Parinacota, care se învecinează cu Peru şi Bolivia - a fost localizat la o adâncime de 97 de kilometri.
Cutremurul a provocat scene de panică în special în oraşele Arica şi Iquique. Cu toate acestea, "nu a fost semnalat niciun prejudiciu", a adăugat Onemi.
"Caracteristicile cutremurului nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a provoca un tsunami" în zonele de coaste din Chile, a indicat la rândul său Serviciul hidrografic şi oceanografic al Marinei chiliene.
Chile este una dintre ţările cu cel mai ridicat risc seismic, iar seismologii au avertizat asupra pericolului producerii unui cutremur major în nordul ţării din cauza acumulării de energie care nu a fost eliberată de mult timp.