CUTREMUR PUTERNIC în India. Cel puţin nouă oameni au murit, iar peste 200 au fost răniţi
Nouă oameni au murit, iar peste 200 au fost răniţi în India şi Bangladesh, în urma unui cutremur de 6,8 pe scara Richter. 33 de victime au fost internate la spital în stare gravă.
Seismul s-a produs în această dimineaţă, iar epicentrul a fost localizat în nord-estul Indiei la o adâncime de peste 40 de kilometri.
Cutremurul a provocat cele mai mari pagube în statul indian Manipur, aflat în apropiere de granița cu Myanmar. Acolo, mai multe case s-au prăbuşit, iar liniile de înaltă tensiune au fost avariate.
În localităţile afectate de seism au fost mobilizate echipaje de salvatori.
La sfârşitul lunii octombrie, un seism cu magnitudinea de 7,5 pe scara Richter a zguduit violent Pakistanul şi Afganistanul. Atunci, peste 300 de oameni au murit, iar 11.000 de case au fost distruse.
CUTREMUR PUTERNIC în Pakistan! Cel puţin 52 de oameni au pierit sub dărâmături