CUTREMUR PUTERNIC în Noua Zeelandă cu magnitudinea de 7,9 pe Richter (VIDEO)
(UPDATE 19:57) Prim-ministrul neo-zelandez John Key a confirmat că încă o persoană și-a pierdut viața în urma seismului de 7,4 grade pe scara Reichter. Astfel bilanțul morților a crescut la 2 persoaneb.
(UPDATE 19:50) Potrivit Poliției din Noua Zeelandă cel puțin o persoană a murit în urma cutremurului. Ea a fost strivită sub dărămăturile casei sale, care s-a prăbușit în urma seismului.
Un seism cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în această după amiază în Noua Zeelandă, urmat de replici moderate și puternice. Pentru moment, nu au fost înregistrate victime, însă unele clădiri au fost avariate.
Deși inițial agenția de protecție civilă a națiunii insulare a declarat că nu există pericolul de producere a unui tsunami, ulterior oamenii care locuiesc pe malul oceanului au fost sfătuiți să plece în interiorul insulei, la o altitudine mai mare.
Mai mult, Centrul de alertă de tsunami din Pacific a declarat că primul val lovit deja coasta Noii Zeelande. Autoritățile spun că acesta ar putea să fie unul mic, dar că următoarele, care ar putea veni unul după altul timp de câteva ore, ar putea fi mult mai distrugătoare.
Potrivit Radio New Zealand, mii de oameni au fost evacuați din capitala Wellington. Epicentrul cutremurului a fost la circa 90 de kilometri de orașul Christchurch, unde în 2011, 185 de oameni au murit în urma unui seism cu magnitudinea de 6,3.
(UPDATE 16:36) Cutremurul din Noua Zeelandă a produs pagube considerabile. În locuinţe s-au prăbuşit tavane, au căzut pereţi şi au crăpat drumuri.
(UPDATE 16:32) Autorităţile au publicat harta unde se arată regiunile afectate de tsunami. Potrivit autorităţilor locale, se aşteaptă la ca cele mai înalte valuri de tsunami să lovească Peninsula Banks.
(UPDATE 15:40) Poliţia locală anunţă că serviciul de urgenţă 111 nu mai este activ din cauza cutremurului.
(UPDATE 15:28) Aşa arată o porţiune de drum în apropiere de epicentrul cutremurului:
(UPDATE 15:13) Primul val de tsunami a fost înregistrat în nordul Insulei de sud. Deocamdată nu se cunoaşte înălțimea acestuia.
(UPDATE 15:07) Imediat după producerea cutremurului, la 90 de km nord-est de Christchurch, cel mai mare oraș al Insulei de Sud, oamenii au ieșit pe străzi după ce mai multe zone au rămas fără energie electrică.
Serviciul Geonet al Noii Zeelande a transmis că seismul a fost revizuit la 6,6 și a fost perceput în mare parte din teritoriul țării.
Deocamdată, este prea devreme pentru a evalua pagubele sau pentru a stabili dacă au fost rănite sau ucise persoane, conform serviciului național de apărare civilă, indică AFP și Reuters.
"Întreaga casă s-a prăbușit peste noi, unele lucruri s-au distrus și am rămas fără energie electrică", a spus o femeie din localitatea Takaka, aproape de extremitatea nordică a Insulei de Sud, pentru Radio New Zeeland, conform Reuters.
(UPDATE 14:34) A fost înregistrat un val tsunami de 2, 5 metri înălţime.
Un seism cu magnitudinea 7,9 s-a produs în Noua Zeelandă, a anunțat Institutul american de geologie (USGS), relatează agențiile internaționale de știri, scrie agerpres.ro. A fost emisă alertă de tsunami.
Cutremurul de pământ a avut loc la circa 90 de km de orașul Christchurch, unde în 2011 a avut loc un seism cu magnitudinea 6,3 în urma căruia au murit 185 de persoane, conform AFP.
Potrivit serviciului național de geologie (Geonet), seismul a avut loc la ora locală 12:02:56 (11.02 GMT) și s-a produs la o adâncime de 16 km, fiind urmat de replici moderate, scrie Xinhua. Serviciul național Geonet a revizuit la 6,6 magnitudinea seismului.
Autoritățile nu au furnizat informații despre eventuale victime sau pagube înregistrate, scrie EFE.
Citește si: ÎNFRICOŞĂTOR! Super Luna din 14 noiembrie poate prevesti un CUTREMUR PUTERNIC
Seismul a fost urmat de mai multe replici.