CUTREMURĂTOR! O fetiță de trei ani, VIOLATĂ la groapa de gunoi. Agresorul, prins de un jurnalist (VIDEO)
O fetiță de trei ani a fost violată la groapa de gunoi Pata Rât din Cluj Napoca. Cel acuzat că ar fi abuzat-o sexual pe copilă este un adolescent de 16 ani care a fost prins de un jurnalist și predat Poliției.
Tatăl fetiței a alertat Poliția, marți seara, după ce a aflat că fiica sa minoră, în vârstă de trei ani, a fost violată de un tânăr, în timp ce dormea într-o locuință improvizată din zona Pata Rât din Cluj-Napoca, scrie Bună Ziua Cluj.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști care au stabilit că fapta pentru care au fost sesizați se confirmă. Fetița care a fost abuzată sexual a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri.
Cel bănuit de comiterea faptei este Florin C, un adolescent de 16 ani, care a fugit de la fața locului. Pentru prinderea agresorului au fost mobilizați polițiști de la acțiuni speciale, jandarmi, dar și cetățeni.
În jurul orei 21, suspectul în cazul violului a fost găsit și prins de un jurnalist, fiind ulterior predat polițiștilor.
Florin C, care este rudă cu fetița abuzată, a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru viol. Tânărul urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.