O moldoveancă de 45 de ani a murit în Rusia, după ce a căzut pe şine, chiar în faţa trenului. Tragicul incident a avut loc în metroul din Moscova.
Curentul a fost sistat imediat pentru ca echipele de intervenţie să-i ofere femeii primul ajutor, însă aceasta nu a mai putut fi salvată. Forţele de ordine au informat imediat procurorii despre tragedie.
Poliţiştii iau în calcul mai multe ipoteze. Ei nu exclud însă că moldoveanca s-ar fi sinucis. Anchetatorii au audiat mai mulţi martori ai incidentului care au confirmat că victima nu a fost împinsă de pe peron.