Dacă l-ai recunoscut, ANUNŢĂ POLIŢIA! Ce infracţiuni a săvârşit bărbatul dat în căutare
Un bărbat este căutat de poliţişti fiind suspectat că ar fi săvârşit un şir de furturi de automobile în Capitală.
Dacă va fi reţinut şi i se va demonstra vinovăţia, bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6.000 la 20.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 ore sau închisoare pe un termen de până la patru ani.
Cei care l-au recunoscut sunt rugaţi să anunţe forţele de ordine la numerele de contact: 0(22) 44 61 00, 068011183, 068036051 sau 902.
Totodată, poliţia Capitalei recomandă posesorilor de automobile:
- DOTAŢI autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa;
- VERIFICAŢI dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute;
- Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
- Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
- NU păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare;
- Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţâminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.