“Dacă nu erau păgubiţi şi acţionari europeni, atunci nu s-ar fi ştiut despre atacurile raider”
Atacurile raider care au avut loc la mai multe bănci din Moldova nu au fost o noutate pentru toată lumea. Anumite persoane au ştiu despre ele, dar au ţinut în secret informaţia, pentru că nu ştiau cum să reacţioneze. De această părere au fost invitaţii emisiunii Fabrika din această seară.
"Dacă printre acţionarii păgubiţi de la la Moldova Agroindbank nu erau şi acţionari europeni, totul trecea fără să observăm nimic. Decizia instanţei de la Căuşeni a fost în iulie, în presă a apărut informaţia dupa 20 august. Asta ne vorbeşte despre faptul că cineva a fost la curent, dar a ţinut în secret", a declarat Dmitrii Calac, redactorul-adjunct al publicaţiei Logos-Press.
"Nu e prima dată când au loc atacuri de tip raider. Doar că până acum au fost atacaţi businessmani şi era problema unui sigur om. Dar acum am progresat, au fost atacate patru bănci odată şi o companie de asigurări. Până acum nu era vizată atât de mult economia Moldovei”, este de părere Ludmila Andronic, specialist în Relaţii Publice şi Comunicare.
Fostul ministru al Economiei Alexandru Muravschi consideră că atacurile raider au avut loc cu susţinerea unor persoane din Republica Moldova.
"Ceva nu e normal, că toate băncile au fost afectate, iar instituţiile care ar trebui să rezolve problema nu sunt eficiente. Noi nu vedem detaliat documentul care să arate clar ce s-a întămplat şi cum se rezolvă situaţia. Cred că mai departe vor fi învinuiri politice şi doar atât, la fel cum au fost şi până acum - multe emoţii, acuzaţii”, a spus Muravschi.
"De ce unele victime, nici măcar nu s-au declarat victime. Ne lipsesc acţiuni concrete prin care unii oameni să fie puşi sub anchetă, indiferent de culoarea partidului din care fac parte. Foarte multă lume se teme că aceste cazuri vor fi muşamalizate, iar cei vinovaţi nu vor fi pedepsiţi”, a menţionat analistul politic Viorel Cibotaru.
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, a spus că este posibil ca unele instituţii ale statului să încerce să împiedice aflarea adevărului în cazul atacurilor de tip raider asupra băncilor.
Amintim că, o companie de asigurări şi câteva bănci din Moldova au fost ţinta atacurilor de tip raider, în urma cărora au fost preluate ilegal acţinile de către firme off-shore. Acţionarii europeni de la una dintre bănci au sesizat autorităţile de la Chişinău, care au promis că vor face lumină în aceste cazuri.
- Filat: Pe lângă bănci, atacatorii au încercat să preia şi 40% din acţiunile companiei ASITO. E o provocare mai mare decât 7 aprilie
- Vlad Filat vrea lege dură antiraider: Aşteptăm justiţia să fie justiţie şi sancţiunile să fie pe măsură
- Streleţ despre atacurile raider: PLDM are probe că unele instituţii ale statului au admis anumite carenţe în activitatea lor
- Lupu despre acuzațiile aduse instituțiilor de stat: Este o răfuială politică cu anumite persoane incomode pentru cineva
- Ioniţă: Ar trebui să ne punem toţi în sicrie şi să aşteptăm să murim, dacă în ţara asta nu se mai poate face nimic