"Dacă PLDM ar numi o altă persoană pentru funcţia de premier, criza se va soluţiona rapid"
Dacă Partidul Liberal Democrat ar numi o altă persoană pentru funcţia de prim-ministru, criza se va soluţiona rapid. Asta deoarece candidatura lui Vlad Filat este inacceptabilă pentru majoritatea numită AIE. Declaraţii au fost făcute de către directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu, în cadrul unui interviu pentru ziare.com.
"PLDM are acum şansa să numească pe altcineva premier, oameni de prestigiu european, domnul Iurie Leancă, actualul ministru de Externe, sau doamna Natalia Gherman, care este viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Mă refer la oameni din Ministerul de Externe, pentru că ei ar garanta parcursul european, ar da un semnal că Republica Moldova menţine drumul spre Vest. Deci dacă PLDM numeşte altă persoană, criza se va soluţiona rapid", a menţionat sociologul.
Mai mult, Dungaciu crede că nici măcar deputaţii PCRM nu îl vor vota pe Filat. "Insistenţa pe numele său înseamnă forţarea anticipatelor", a punctat acesta.
Totodată, sociologul român susţine că mai există şi soluţia unei resetări profunde. "Există şi calea rediscutării tuturor poziţiilor din AIE, însă în acest caz, premierul va putea fi înaintat de un alt partid, nu de PLDM", a subliniat acesta.
În acelaşi timp, Dan Dungaciu crede că după eventualele alegeri anticipate, AIE nu mai are şanse să fie refăcută. "Există teoretic şi posibilitatea refacerii AIE după alegeri, dar este o naivitate să credem că, după cât venin există în interior, plus campania electorală în care liderii se vor sfâşia şi se vor acuza reciproc de anticipate, mai e posibilă o reluare a proiectului. Alegerile vor putea să aducă la guvernare o alianţă a PCRM cu una dintre componentele "razboinice" ale AIE, adică PD si PLDM", a conchis directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.
Publika.md aminteşte că Guvernul Filat 2 a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. Moţiunea a venit ca urmare a crizei politice, care a început la 13 februarie, odată cu denunţarea acordului AIE 2, de către premierul Vlad Filat. Aceasta a fost depusă în Parlament săptămâna trecută, de fracţiunea comuniştilor. Motivul pe bază pe care l-a menţionat PCRM a fost corupţia din cadrul Guvernului.