Dacă vacilor li se dă vin, carnea lor e mai gustoasă, susţine un fermier francez
Vacile trebuie să bea vin pentru o carne mai fragedă şi mai suculentă. Neobişnuita descoperire a fost făcută de un fermier dintr-o localitate din sudul regiunii franceze Herault. Pe parcursul a patru luni, acesta a întrodus în alimentaţia zilnică a vacilor câte două sticle de vin de înaltă calitate.
Rezultatul a fost pe măsura aşteptărilor. O confirmă şi proprietatarul unui restaurant de lux din Paris, care a declarat că s-a obţinut carne de vită cu o textură deosebită şi o fineţe a gustului absolut remarcabilă.
Totuşi, plăcerea are şi un preţ pe potrivă. Odată cu introducerea vinului în alimentaţie, suma necesară pentru hrana vitei se triplează, ajungând de la 5 la 15 euro pe zi. În lume mai există vaci răsfăţate cu alcool. Este vorba despre vitele Kobe, din Japonia, care beau bere în fiecare zi.