Dacă vrei să economiseşti, ÎNVAŢĂ de la moldoveni
Moldovenii găsesc tot mai multe modalităţi pentru a-şi reduce costurile de întreţinere. Cei mai mulţi au învăţat să facă economii la consumul de energie termică şi electrică.
Un studiu realizat de Magenta Consulting arată că printre măsurile luate de moldoveni se numără schimbarea geamurilor, dar şi utilizarea tot mai frecventă a becurilor LED sau economice.
Potrivit sondajului, 51 la sută dintre cei intervievaţi au spus că, în ultimii ani, au înlocuit geamurile vechi și simple cu termopane. Iar 48 la sută au decis să opteze pentru becuri economice în locul celor cu incandescență.
Studiul mai arată, că aproape fiecare al treilea moldovean și-a izolat termic locuințele pe exterior, iar fiecare al cincilea pe interior.
Unii oameni spun că economisesc considerabil prin aceste modalități:
"Atunci când ne cumpărăm becuri, luăm mai econome, dacă cumpărăm tehnică de uz casnic, ne uităm să fie de categoria A. Ne permite să facem un pic de economie."
"Suntem la primul etaj, soțul a izolat ca să fie mai cald puțin. Da, simțim diferența fiind că, până acum a fost frig."
"Folosesc becuri economice în toate camerele. Și desigur, deconectez lumina de fiecare dată când ies din cameră."
Capitala este plină de blocuri multicolore, după ce mulţi locuitori şi-au izolat termic locuinţele pentru a face economii la factura de căldură.
"Da, strică înfățișarea orașului, e cam urât. Dar familiile când se gândesc că dau câte o mie și ceva de lei pentru căldură și în apartamente e frig, nu se mai uită ce e în jur."
"Nu-i frumos. Estetic, nu-i frumos, sunt de acord. Dacă ar fi să pună toți împreună, ar face o culoare, ar fi mult mai bine. Nu ar fi toate culorile curcubeului."
Potrivit studiului, cei mai mulţi moldoveni au declarat că dispun lunar de cel mult 1.270 de lei pentru încălzirea locuinţei. Studiul a fost realizat de Magenta Consulting în perioada septembrie-octombrie 2015, iar marja de eroare este de plus-minus 3 la sută.