Dacia, mai bună ca Sheriff în ultimul an
Embed:
Dacia este mai bună decât Sheriff! Cel puţin aşa arată clasamentul întocmit de Federaţia internaţională de istorie şi statisică în fotbal.
În top 400 mondial, întocmit pe baza performanţelor din perioada 1 aprilie 2011 - 30 martie 2012, Dacia ocupă locul 268 cu 75 de puncte. Formaţia din Tiraspol se află pe locul 346, după ce a acumulat în ultimul an 65 de puncte.
Dacia şi Sheriff sunt singurele echipe din Moldova incluse în top. Clasamentul celor mai bune echipe din lume este condus de FC Barcelona, urmată de Real Madrid, Velez Sarsfield din Argentina, Universidad din Chile şi Bayern Munchen. Ţara cu cele mai multe echipe prezente în această listă este Spania, cu 16 cluburi.