Dacia şi Zimbru, favorite la calificarea în runda a doua a Ligii Europei
Dacia şi Zimbru sunt favorite clare la calificarea în runda a doua a Ligii Europei. Potrivit caselor de pariuri, galben-verzii au cele mai mari şanse de a merge mai departe în urma unei victorii. În celălalt meci, Celje este cotată cu prima şansă la victorie, însă Dacia are o cotă mai mică la calificare.
După 0-0 în deplasare, echipa Zimbru este cotată cu prima şansă la victorie pe teren propriu în partida cu Bangor City. 1,50 este cota acordată de casele de pariuri unui succes al galben-verzilor. Asta înseamnă că cei care vor paria pe victoria moldovenilor 100 de lei vor câştiga 150. Un eventual succes al galezilor pe stadionul Zimbru este cotat cu 5,25. Zimbru este considerată favorită clară şi la calificarea în runda a doua.
În celălalt meci, NK Celje este cotată cu şanse mai mari de a învinge joi. Echipa slovenă are o cotă de 2,30 la victorie, în timp ce Dacia are 2,87. Lupii galbeni au, însă, prima şansă la calificare. 1,45 - pentru Dacia şi 2,45 pentru Celje.
În sezonul trecut, toate echipele moldoveneşti au fost eliminate din primele runde preliminare ale cupelor europene.