Dădaca, care ar fi înjurat copiii de la o grădiniţă din Bălţi, concediată. Educatoarea a fost suspendată
Dădaca, care împreună cu educatoarea ar fi înjurat copiii de la o grădiniţă din Bălţi, a fost concediată. Expertiza realizată de organele de anchetă din Bălţi confirmă că vocea care se aude într-o înregistrare audio este a acesteia. Reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei ne-au spus că femeia îşi recunoaşte parţial vina. În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Educaţiei Anatolie Topală a precizat că dădacă nu va mai putea lucra în sistemul educaţional. Educatoarea a fost suspendată deocamdată din funcţie. Procuratura Generală a iniţiat o cauză penală în acest caz. Persoanele implicate sunt cercetate pentru tortură, tratament inuman sau degradant.
"Noi suntem împotriva violenţei şi nu acceptăm sub nicio formă. Noi am aprobat anul trecut metodologia anti bullying, au avut loc mai multe formări cu cadrele didactice, scopul este discuţia cu cadrele didactice şi prevenirea unor astfel de situaţii. Despre cazul de la Bălţi, personal m-am interesat, persoana care a aplicat violenţă asupra copiilor a fost destituită din funcţie, fără dreptul de a mai ocupa funcţii în sistemul educaţional", a spus ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educaţiei.
Şefa Direcţiei Juridice din cadrul Ministerului Educaţiei Rodica Braguţa a mai declarat că dădaca, vocea căreia a fost confirmată printr-o expertiză, a fost concediată pentru violenţă psihică şi fizică asupra copiilor. Cazul despre copiii care sunt bătuţi şi înjuraţi la o grădiniţă din Bălţi a ieşit la iveală la începutul lunii martie.
Părinţii au realizat înregistrări audio care au fost ulterior publicate de portalul TV Nord. În înregistrări se aude cum minorii sunt agresaţi atât verbal, cât şi fizic:
"Stă ca un trântor și se pișă în pat. Vezi ce atitudine el are, 2 ani, el se uită la asta, măgăroiule ce ești. Lasă labele celea jos, ai ... pe toți deam, atâta bocănești. Ridică mâinile în sus, ... ce ești tu, fu, puturosule, Lasă, măi, scaunul! Lasă, măi, scaunul cela! Închide gura. Așa copil ca tine nu-i trebuie lui mă-ta și lu taică-tu".
Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale Violina Moraru ne-a comunicat că în cadrul cauzei penale, a fost dispusă şi evaluarea psihologică a copiilor. De asemenea, au fost audiaţi părinţii şi ridicate documente relevante pentru acţiunile de urmărire penală. Persoanele vizate în anchetă sunt cercetate sub aspectul tratamentului degradant, săvârşit de către două sau mai multe persoane, asupra a doi sau mai mulţi minori. Pentru astfel de infracţiuni legea prevede între 3 şi 8 ani de privaţiune de libertate.
Pe seama acestui incident şocant, s-a sesizat şi Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Maia Bănărescu, care a anunţat că va monitoriza acţiunile întreprinse de autorităţi.