Daimler a prezentat noul Mercedes-AMG GLC 43 4Matic
Foto: autobook.ro
Daimler a prezentat noul Mercedes-AMG GLC 43 4Matic. Modelul vine să facă trecerea între versiunile clasice şi cele hardcore dezvoltate de AMG. Acesta are un design mult mai sportiv faţă de versiunile "civile" şi un interior uşor modificat.
Exteriorul se face remarcat prin spoilerele noi, prizele de aer mai generoase şi jantele de dimensiuni mari. Interiorul a primit un volan sport, o taptierie nouă şi cusături contrastante.
Sub capotă lui Mercedes-AMG GLC 43 4Matic se află motorul V6 de 3,0 litri care produce 367 de cai putere şi 520 Nm între 2.500 şi 4.500 rpm. Resursele sunt livrate cu ajutorul unei transmisii automate cu nouă rapoarte şi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală 4Matic, scrie Autobook.ro.