Danemarca, campioană mondială la handbal masculin. Elevii lui Nikolaj Jacobsen s-au impus cu 26-24 în fața Suediei
Naționala Danemarcei și-a apărat titlul de campioană mondială la handbal masculin. În ultimul act al turneului final, ce s-a desfășurat în Egipt, elevii lui Nikolaj Jacobsen s-au impus cu 26-24 în fața Suediei, în urma unei partide extrem de tensionate.
Prima repriză s-a încheiat nedecis, 13-13, după ce ambele echipele și-au împărțit secvențele de dominație.
În partea a doua, danezii s-au desprins la trei goluri, iar suedezii nu a mai ținut pasul cu adversarii.
Momentul culminat a avut loc cu două minute și 16 secunde până la final, când portarul reprezentativei Danemarcei, Niklas Landin, a apărat o lovitură de la 7 metri, securizând practic victoria echipei sale.
El a fost unul dintre eroii partidei, cu 15 intervenții salvatoare.
Cel mai valoros handbalist al Mondialului din Egipt a fost declarat danezul Mikkel Hansen, care a înscris 6 goluri în finală.
Danemarca a mai disputat finala Campionatului Mondial de patru ori: a câștigat în 2019 și a pierdut în 1967, 2011 și 2013.
Medaliile de bronz i-au revenit naționalei Spaniei. Ibericii au câștigat cu 35-29 finala mică cu reprezentativa Franței.