Danemarca e prima țară UE care anunță că va începe vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-Covid
Danemarca va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care va începe administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19.
Autorităţile de la Copenhaga au luat decizia în contextul creşterii numărului de infectări din cauza variantei Omicron. Recent, parlamentarii danezi au decis să relaxeze restricţiile, întrucât numărul de spitalizări şi decese s-a micşorat chiar dacă bilanţul infectărilor este în creştere.
Și Ungaria a anunţat că ia în calcul vaccinarea cetăţenilor vulnerabili cu cea de-a patra doză.
Până acum, la nivel global doar Israel şi Chile au început campania de imunizare cu această doză suplimentară. Recent, Agenţia Europeană pentru Medicamente şi-a exprimat îndoielile cu privire la nevoia unei a patra doze menţionând că nu există, în acest moment, date care să susţină această abordare.